parking places

Treaba asta cu locurile de parcare in Bucuresti e o chestie formidabila. Daca n-ai loc de parcare, esti mancat. Daca n-ai loc de parcare, cand lasi masina undeva te astepti la tot ce e mai rau...te gandesti "oare mi-o zgarie?", "oare imi sparge cauciucurile?", "oare o mai gasesc???". Locul de parcare al lui este locul de parcare al lui. Poate ca ar renunta la orice, poate si la sotie sau la sot, dar nu-i lua locul de parcare. Recunosc, mai rar sa gasesti o femeie cu care sa ai o divergenta pentru un loc de parcare. Nu ca i-ar conveni ca i-ai luat locul, dar isi trimite barbatu' sa se ocupe de problema. Asa ca tot la el ajungem... acolo e domeniul lui, l-a platit acum 5 ani, pentru un an, dar de atunci e locul lui. Ai parcat acolo, esti mort, esti cel mai mare dusman al lui, si trebuie sa-ti faca un rau sa te invete minte, magarule, ca n-ai ce cauta pe LOCUL LUI!!! Si mai frumos e cand parchezi intr-o parcare publica, sau la marginea unui bulevard, si tot LOCUL LUI e!!! Da, pentru ca el parcheaza acolo de mult timp, tu nu ai ce sa cauti acolo, si bineinteles, daca ai facut-o, esti un magar ordinar si macar cu un far spart trebuie sa te alegi.

Ce te faci daca esti femeie? Daca esti o femeie la locul tau, cuminte, ai serviciul tau, duci o viata normala, ai sau nu ai prieten sau sot... Pentru el nu conteaza. Dintr-o data devii o curva ordinara, pentru ca...i-ai luat locul de parcare, si apoi incepe sa-si expuna visele sale sexuale intr-o maniera de nedescris. Aaa, nu e de mirare: "Nevasta i-am dat-o ultimului care a incercat sa parcheze aici!". Dar locul de parcare, era al lui, acolo scrie clar Geolgau, ce ai cautat sa parchezi acolo???

E o batalie pe care n-ai cum sa o castigi! Daca are masina in service, sta pe geam sa-si vegheze LOCUL!!!

Dar sa lasam asta...ok, in orasul asta marea majoritate a locurilor de parcare, bordurilor, statiilor de autobuz, trotuarelor (mai ales!!!), sunt ocupate. Sunt ALE LOR. Tu parchezi pe unde poti, cu riscurile pe care ti le asumi...

Vine un weekend in care unchiu', varu', nasu', nepotu', prietenu', etc vine la tine in vizita. Este o persoana la care tii, altfel nu l-ai invita...vine cu masina. Parcheaza, si urca. Zici: " dar unde ai parcat?", iar el iti zice linistit "aici, in fata blocului", si dintr-o data esti tulburat, te gandesti "Dar oare al cui o fi LOCUL???". Incerci sa-i explici ca e o problema cu locurile de parcare la tine in oras. Nu intelege...e, si daca nu intelege, dintr-o data incepi sa te simti prost, al dracu de prost, si trebuie sa-i explici ca daca vrea sa aiba masina la fel cum a venit, trebuie sa mergeti sa cautati un loc. Se preface ca intelege, dar de fapt, i se pare ridicol. ESTE RIDICOL!

Cobori, si vezi ca masina e ok, in plus, nimeni nu l-a blocat, semn ca posesorul nu a ajuns inca la LOCUL LUI! Hai ca am dat si un happy ending...

Asa ca eu zic: prieteni, rude, cunsocuti care vreti sa ajungeti cu masina in orasul asta, intrebati mai intai "Am unde parca???". Nu de alta, dar, pagubele s-ar putea sa coste mai mult decat un drum cu trenul.

__________

P.S.:

Ideea de la care a plecat totul:

A nins in Bucuresti, si majoritatea locurilor de parcare in Dr Taberei sunt ocupate. Chiar si pe cele libere pe care le-am gasit la bulevard, nu mi-am permis sa parchez, m-am gandit ca oamenii au dat la lopeti ca sa elibereze, si nu era frumos...am parcat dupa 30 de minute de ocolis.

Te intreb, "posesorule" de loc de parcare, cand te duci la rude sau prieteni, in alte orase, oare gandesti la fel???

10 ani de la absolvirea liceului

Anul asta se fac 10 ani de la terminarea liceului. Totusi, nu e asa de mult, amintirile sunt inca vii in memorie, si pe masura ce incep sa vorbesc cu fostii colegi cu care nu am mai tinut legatura de la terminarea liceului, cu atat amintirile revin si mai puternic, facandu-ma sa zambesc, acasa, pe strada sau in metrou.

Ma bucur ca am absolvit liceul cel mai prestigios din oras, Bastilia, cum i se spunea, C.N. Alexandru Lahovari, numele real.

Pe langa strictetea institutiei de invatamant, raman memorabile nebuniile pe care le faceam, alaturi de bunul meu prieten Mihai, sau a celorlalti colegi. O parte din ele le voi povesti si aici.

o dimineata banala

Dimineata. Ora 8. Ies pe usa, imi aduc aminte ca am uitat pachetul si ma intorc, il iau, mai verific o data daca am telefoanele, cheile, portofelul, ies...chem liftul, nu ma aude. Mai incerc...nimic...ghinion. Stau la 10, nu e mult pana jos. O iau usor pe scari...pe la 2 o vecina ma intreaba "E blocat?", eu zic "Probabil"...il gasesc la 1, fara suflare. Oare femeia aia era chioara??? Continui drumul. La parter ma latra un caine, tresar, ca in fiecare dimineata. Imi zic ca o sa-mi pun maine reminder pentru cainii astia, si merg mai departe. Ies pe usa blocului, ma salut cu un vecin pe care nu-l cunosc, poate nici macar nu mi-e vecin. Ma gandesc ca parca am urcat o data impreuna cu liftul, el statea la 6 sau la 7, sau e vecinul de sub, de la 9. Prea se holba la mine, el trebuie sa fie, sau poate iar imi sta parul ciudat. Continui...si totusi cine era vecinul? Era un vecin? Mai am 200 de metri pana la statie. Pe langa mine trece microbuzul unei gradinite particulare, il vad in fiecare dimineata, probabil ca si soferul ma vede pe mine. Sunt singurul om de 2 metri care alearga dimineata pe straduta, mai trag de cele 30 de secunde in plus. Din departare vad semaforul pe verde, maresc pasul, incepe sa palpaie...hai ca pot...el tot palpaie...mai am 5 metri. E rosu. S-au dus cele 30 de secunde, si cat de mult muncisem pentru ele. Nu-i nimic, inca mai e timp. Dupa 5 minute de stat in statie, incep sa ma gandesc cum pot sa ajung mai repede. In sfarsit vine un autobuz, ma urc in el, impreuna cu alte 20-30 de persoane, la fel de ametite de somn ca si mine. Dau cu capul in cel putin doua bari, stau foarte inghesuit. Una mica si durdulie mi se pune in coaste. Ma intreb, femeia asta e nebuna? Tine-te de bara cealalta!!! Nu, e mult mai usor sa stai poticnit intr-un par de 2 metri. Trebuie sa schimb, cobor si bineinteles ma mai lovesc cu capul de o bara. Alerg prin intersectie, o masina claxoneaza, si sper ca nu pe mine. Tramvaiul aproape a ajuns in statie. Mai am de traverat o strada, dar e rosu...vin masini...multe... nici o sansa. L-am pierdut si pe asta. Nu-i nimic, urmatorul poate vine mai gol. Vine urmatorul, dar nu e mai gol, nici mai plin, e la fel. Intru si sper sa ajung pe partea cealalta la geam, mai e cineva, dar ma infig si eu, avem loc amandoi, nu fi naspa. E o intelegere tacita. Dupa 2 statii bara din fata mea,, pe care ma sprijineam, incepe sa-mi intre in burta, dar eu rezist. In spatele meu se aud voci "Mergeti putin mai in fata", "Inaintati putin", "Unde vreti sa mai merg doamna, nu vedeti ca e plin?", "Frate ce ma impinge asta", "coboara dom'ne, nu vezi ca e plin?". Chiar asa, nu vezi??? Am impresia ca nu vezi, ca deja sunt lipit de geam. Imi zic, lasa ca trebuie sa ajunga si el la servici, si ceva in mine se revolta: dar sa plece dom'ne mai devreme!!! Imi dau seama ca toti suntem aia de ora 9. Atunci, lasa-l...lasa-l si pe el...lasa-l ca nu mai e mult. Cobor. Mai am inca doua statii de metrou si ajung. Ajung jos, bag cartela, si se aude un metrou. Alerg. DA!!! Al meu e!!! Ma strecor, ma mai lovesc cu capul de o bara, dar intru! In 5 minute ajung in ultima statie. Daca mai prind troleul o statie sunt cel mai smecher. Ma uit in spate, dar troleul nu e, asa ca maresc pasul, alerg...ma gandesc, e bine sa faci miscare in fiecare dimineata. In timp ce ma gandesc, troleul trece pe langa mine si castiga cursa. Nu ma supar, se intampla prea des ca sa mai pun la inima. Acum ma gandesc la cafeaua care ma asteapta la chiosc. "Buna dimineata" - "buna dimineata", si mi se intinde un pahar pentru dozatorul de cafea. Dau banii, iau cafeaua, multumesc si plec. Traversez in graba. Dintr-o curte un caine tampit ma latra...aia din bloc macar nu ma vad, dar asta ma vede 5 zile pe saptamana. Are ceva cu mine...tresar din nou. Acum sunt treaz. Am ajuns la gardul negru din fier forjat.
Este ora 9.07